Allogical picture space:
Transparenta si adâncime
în picturile abstracte
ale lui Frederick Bunsen
by Cort Vallis, Cluj, Romania 2004
English Translation
Hungarian Translation
Frederick Bunsen
Ohne Titel 1992
112 cm x 90 cm, Acryl auf Büttenpapier
Privitorii porniţi să descopere obiecte recognoscibile în picturile lui Frederick Bunsen nu vor fi dezamăgiţi,cel puţin nu de la început.Artistul chiar permite acest lucru provocând în mod explicit acest proces, astfel încât picturile sale ar putea crea o asociere, pentru a se juca cu ideea naturii obiectelor recognoscibile. El aplica contururi pronunţate (de cranii umane, structuri geometrice şi ducturi sinuoase) drept forme dominante. Picturile, care de obicei se referă la peisaje, marchează prezenţa umană în locaţia lor industială sau urbană dar şi în mediul natural. Receptarea lor se bazează pe recunoaşterea inerentă că elementelor de asociere le este dată doar o importanţă secundară, fiind totuşi revendicate ca un surplus care intensifică aprecierea şi înţelegerea observatorului cu privire la pictură.
Fireşte că fascinaţia şi punctul de vedere al observatorului nu trebuie să fie fixat pe obiecte recognoscibile. În orice caz, picturile lui Bunsen nu permit suprafeţe simple, plate sau expun secvenţe insipide de linii şi culoare. Peisajele sale sunt construite pe câmpuri de adâncime complexe şi spaţii ce permit multiple selecţii de forme în constituirea înţelesului. Pentru că dimensiunile picturale sunt amstecate în mod constant în spaţiul vizual –din prim plan către orizont, în cele din urmă se întâlnesc pentru a cuprinde paradigama spaţiului pictural Bunsenian.
Cel mai de seama se evidenţiază vestigiile acţiunilor făcute de mână,unde artistul trasează o curbă sau o linie dreaptă, neîntreruptă; imprintul unei plăci de lemn cufundată în culoare, ilizibil; scripturi marcate cu creta de calităţi caligrafice, suprafeţe largi cu zone şterse, prăfuite uşor cu pigment pentru a aduce un ton subtil de pastel. Aplicarea acestor diverse forme de culoare este descompusă în straturi optice pentru a prduce adâncime şi spaţiu pictural de natura contradictorie, o adâncime care nu poate fi construita în mod logic. Imposibil de conceput într-un cadru matematic, un spaţiu pictural alogic este strans ferm între tonuri ceţoase- linii dense opace din fundal în divergenţă cu un prim plan de o textură lineară subţire. De exemplu suverane, indescifrabile forme ca o scriptură (ecriture) care folosesc suprafaţa picturală drept un plan pentru inscripţionare, în timp ce doar falsifică aparenţa de apartenenţă la acel paln. Orice straturi care pot fi compuse din linii sau urme de pensule detectabile,se amestecă împreună de obicei topindu-se într-un fel de ţesatură în aşa fel încât determinarea clară a orcărui strat devine obscură: poziţia lor în câmpul de adâncime se schimbă constant, cum ele oscilează mereu înainte şi înapoi de-a curmezişul suprafeţei picturale.
Straturile se împletesc şi se despletesc continuu,nepermiţând nicicând spaţiului pictural să convergă într-un singur plan, sau să se combine spre a crea o singură suprafaţă ternă: aparenţa stratificare a spaţiului pictural,efectul de adâncime din pictură, aparţine în cea mai mare parte faptului ca Frederick Bunsen evită expresivitatea gesticulară în linile sale. Urmele puternic şterse şi suprafaţa lucrată din fundalurile sale, folosirea ustensilelor de lemn pentru a presa forme pe suprafaţa picturală şi linii larg trasate însă drepte, reţin orice impresie de expresivitate sau de efort de natură fizică sau psihologică. O sensibilitate expresivă este accentuată de către mâna artistului care permite manifestarea energiei şi emoţiei psihologice, unde o linie sensibilă crează spaţiu, pe când cel elocvent se îndeparteză. Pe de altă parte, picturile sale avansează sugestivitatea unei structuri de linii albastre, ele par să schiţeze energii obiective sau doresc să conţină straturi diferenţiate,suprapuse ,ele preiau ceva din răceala imparţială a instrumentelor tehnice de desen (incluzând aici şi fotografia).
Realitatea neutră,nonexpresivă a acestor picturi este intensificată în mod adiţional de paleta coloristică a lui Bunsen.El sparge continuitatea culorii ca formă prin aplicarea aşa numitelor non-culori în care culoarea şi tonurile opuse se pierd (griuri si tonuri de brun). Întradevăr, el intervine cu tonuri de non-culori delicate aşezate în perimetrul culorilor, astfel încât diferenţa dintre culoare şi non-cloare devine aproape insesizabilă: alburi diluate, transparenţe, pete şi urme de culoare care înainte de toate îşi evidenţiază propria materialitate, urme ale aplicării originale şi care funcţionează numai indirect ca şi culoare.
Undeva intre forţa expresivă a materialităţii –în semnele aplicării culorii peste suprafaţa picturii şi efectele vizuale produse de spaţiul pictural- oscilează adevărata lor întelegere.
© 2001
xhtml validation css validation